Celebrează Ziua Mondială a Girafei și învață Girafeza

Știai că există Ziua Mondială a Girafei și că se celebrează pe 21 iunie?

Ziua Mondială a Girafelor a fost inițiată de GCF – Giraffe Conservation Foundation – cu speranța ca orice om din lume să conștientizeze situația acestor animale uimitoare, expuse riscului chiar în habitatul lor natural din cauza braconajului și distrugerii ecosistemelor și habitatelor lor.

Știai că …

  1. Numele de girafă provine din arabă (zarafa) şi înseamnă „cea mai înaltă dintre toate” sau „cea care păşeşte repede”.
  2. O girafă adultă ajunge la o înălțime de până la 6 metri, numai gâtul măsurând 2 metri. Gâtul lung sa aibă perspectiva -În ciuda lungimii, gâtul unei girafe are acelaşi număr de vertebre ca al omului, şapte, însă acestea sunt foarte mari, având circa 28 de cm
  3. Este animalul terestru cu cea mai marea inimă, are aprox 60 cm si cântărește între 11- 15 kg. Tensiunea arterială a girafelor este dublă faţă de cea a omului, necesară pentru a permite sângelui să ajungă la extremităţile corpului
  4. Își poate curăţa urechile cu limba ei lungă de aproximativ 50 cm
  5. Girafele au pielea extrem de groasă şi de culoare gri. Acest lucru le permite să se strecoare printre arbuştii cu spini fără probleme. Blana girafelor are şi ea nişte proprietăţi unice, cocktailul de substanţe antiparazitare pe care îl conţine fiind extrem de eficient, dar şi extrem de urât mirositor. Petele cu cat sunt mai închise, cu atât e mai în vârstă.  
  6. Există nouă specii de girafă, iar populaţia actuală pe glob este de 80.000 de animale. Cu toate acestea, multe din cele nouă specii mai au doar câteva sute de exemplare rămase.
  7. Girafele dorm foarte puţin, uneori chiar în picioare, în reprize de 10 minute, pe parcursul unei zile dormind între 30 de minute şi 4 ore
  8. Girafele adulte consumă în jur de 34 – 63 de kilograme de hrană pe zi, de obicei frunze, iarbă, arbuşti, fructe. Dacă o girafă consumă suficiente vegetale, poate rezista fără apă chiar şi câteva luni, necesarul fiind asigurat din hrană.
  9. Girafele şi rudele lor, okapi, sunt singurele mamifere rămase pe Terra care mai au ossi coarne, un soi de corniţe acoperite cu piele. Şi, spre deosebire de alte cornute, girafele se nasc cu ele.
  10. Perioada de gestaţie a girafelor este foarte lungă, de aproape 15 luni. Puii cântăresc la naştere aprox. 70 de kilograme şi au parte de o cădere strașnică de la aproape 2 metri pentru că girafele nasc stând în picioare. 
  11. Girafele pot atinge o viteză de aproape 60 de km/oră pe distanţe scurte, dar pot menţine o medie de 48 de km/oră alergând câţiva kilometri. Deşi sunt blajine, girafele sunt perfect capabile să gonească prădătorii care vor să le atace.
  12. Girafa este simbolul Comunicării Nonviolente

Da, girafa este imaginea simbol a Comunicării Nonviolente și a fost aleasă de psih. Marshall Rosenberg, cel ce a dezvoltat filozofia și principiile Comunicării Nonviolente (CNV).
De ce ?
Pentru că girafa are cea mai mare inimă dintre animalele de uscat, iar Comunicarea Nonviolentă (CNV) este un limbaj din inimă, cu intenția de conectare, de a vedea și onora umanitatea fiecaruia dintre noi.
De aceea, CNV mai este cunoscută ca limbajul girafei, limbajul empatiei.

Cum să celebrezi Ziua Mondială a Girafei?

  • Pe siteul fundației poți citi mai multe despre situația girafelor și susține eforturile fundației cu o mică donație https://giraffeconservation.org/
  • Dacă ești artist, ai putea încerca să pictezi o imagine care surprinde esența acestor animale.
  • Dacă ești blogger, jurnalist, scriitor, ai putea scrie despre pericolele cu care se confruntă girafele.
  • Dacă îți dorești să afli mai multe despre “limbajul girafei”, citește despre Comunicarea Nonviolentă și alătură-te unei comunități care împărtășește această filosofie.

Vorbești GIRAFEZA sau DIALECTUL ȘACALULUI?

În CNV, șacalul și girafa sunt animale exemplificate de către Marshall B. Rosenberg pentru a simboliza stilurile de comunicare. Girafa este metafora/ simbolul conexiunii și compasiunii pentru că este animalul terestru cu cea mai mare inimă și are un orizont foarte mare, vede mai multe perspective. Pe când șacalul este simbolul judecăților, este un supraviețuitor, care, căutând hoituri, merge cu capul lăsat în jos, având un orizont foarte mic. Cântărește aprox 14 kg …. cam cât inima unei girafe

Limbajul șacalului este un limbaj defensiv, dualist și rușinos, care învinovățește. Mesajul girafei este conectarea și înțelegerea, cu accent pe sentimente și nevoi.
De exemplu: Ție ce îți spune șacalul tău interior? Care este mesajul din spate al girafei?
Șacalul : “Ar trebui să fac ceva cu viața mea. Îmi irosesc educația și talentele
Girafa: “Mă simt trist și frustrat și îmi doresc mai mult sens și contribuție. Aș dori să găsesc strategii în profesii mai aliniate pasiunii și abilităților mele.”

“Până la urmă, șacalii sunt pur și simplu analfabeți în limbajul Girafei. După ce ai învățat să auzi inima din spatele oricărui mesaj, descoperi că nu este nimic de teamă în ceea ce spune o altă persoană. Cu această descoperire, sunteți pe drumul dvs. către o comunicare plină de compasiune. Această formă de dialog, deși nu oferă garanții de acord între părțile în litigiu, stabilește etapa negocierii, compromisului și, cel mai important, a înțelegerii și respectului reciproc.” –
Marshall B. Rosenberg, Compassionate Communication

Cum să vorbești fluent Girafeza? Învățând și practicând!

Dacă ai citit sau ai participat la un workshop sau webinar despre CNV, te felicit! Ai făcut deja primii pași.
Te invit să faci trecerea de la informația din cărți și webinarii la implementarea în viața reală, înscriindu-te la un grup de studiu de Comunicare Nonviolentă.

Vei găsi cadrul în care nu doar vei învăța cei patru paşi ai procesului de Comunicare Nonviolentă, dar vei și practica, iar aceasta poate îmbunătăți calitatea relațiilor pe care le ai cu colegii şi cu cei dragi (partenerul, părinții, copiii, prietenii).
Vezi mai multe detalii despre acest grup și înscrie-te în grupa cea mai potrivită ție!

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *