Țâââââââââr! Țâââââââââr! Țâââââââââr!
Telefonul sună lung și insistent. Este o dimineață de iulie cu soare fierbinte de la prima oră. Îmi este foarte cald și sunt foarte obosită. Mă străduiesc să deschid ochii și mă doare capul îngrozitor. Aseară, abia sosisem în București și mă îndreptam de la gară spre casa prietenului, când pe Podul Cotroceni, pe o ploaie torențială, cineva a intrat cu viteză în mașina noastră și m-am ales cu o zgâlțâială zdravănă. Minunat mod să îmi încep primele zile de vacanță de student: cu durere de cap. Îmi amintesc că azi noapte, trecuse bine de miezul nopții, m-am trezit, m-am ridicat în capul oaselor și am început să îi povestesc prietenului meu:
– M-a lovit o conștientizare. Îmi dau seama cât de mult am crescut și că încet, încet, toate surorile ne vom lua zborul de acasă și tata va rămâne singur. Eu am fost mereu cea cu gura cea mai mare când cineva voia „să se apropie” de tata. Nu puteam să concep să vină altcineva în locul mamei. Când o să mă întorc acasă la Galați, îi voi spune tatei să își găsească pe cineva. Să o sune pe doamna aceea și să fie fericit.
Am vorbit așa mai bine de jumătate de oră. Fără să mă opresc sau să pot fi oprită.
– Este 1.30 noaptea. Te rog, hai să ne culcăm. Nu pot să te mai urmăresc. Si eu sunt obosit după ziua de azi, îmi zice cu glas pierdut pretenul meu.
Mda, de asta mi-e greu să mă trezesc acum. Am stat la povești azi noapte.
Țâââââââââr! Țâââââââââr! Țâââââââââr! Telefonul se pune iar pe sunat. Răspunde el și îmi face semn din cap să vin la telefon căci este pentru mine.
– Da? zic încet
– Lăcrămioara, sunt secretara sorei tale, Ana. Ea a plecat la Galați și m-a rugat să te anunț că tatăl vostru a murit.
– Ce?
A repetat. Iar și iar după fiecare „ce?” al meu. Nu știu de câte ori am întrebat-o. Eram ca un pick-up stricat. La un moment dat au ajuns la mine cuvintele „azi-noapte, undeva după miezul nopții”
Cu mulți ani în urmă, exact în această zi, 13 iulie, am aflat că tatăl meu a părăsit această lume. Era într-o marți. Aveam 20 de ani și eram studentă în primul an la Academia de Studii Economice. M-am simțit atât de confuză și atât de pierdută … L-am pierdut și pe tata.
În această poză sunt cu tatăl meu la majoratul meu.
Tu ai trăit vreo pierdere majoră? Cum ai reușit să treci peste sau prin situație?
În viața mea, apoi, am trăit multe alte tipuri de pierderi. Am învățat multe lecții, unele mai devreme, unele maii târziu. Lecția cea mai importantă este că dorul nu trece, dar înveți să trăiești cu el și cu iubirea ce o ai, iar durerea pe care o simți la început este inevitabilă, dar suferința este opțională.
Această lecție vreau să o împărtășesc cu oricine trăiește o pierdere.
După ce am trecut prin propriile “pierderi” (decesul părinților, divorțul, pierderea casei, pierderea unui business), m-am specializat în USA pe procesul transformării doliului și pierderii în calitate de grief coach.
Astăzi, în memoria tatălui meu, am decis să lansez un program nou: Grief & Loss Management – Managementul Pierderii. Este un program pentru oricine suferă o pierdere (moarte, divorț, pierderea unei locuințe, un loc de muncă, un animal de companie și alte tipuri de pierderi)
Știai că un coach te poate ajuta în acest proces al doliului?
Pasionată de comunicarea cu empatie și de coaching, am creat acest program pentru Managementul pierderii, în care am adus expertiza mea ca trainer, coach, dar mai ales ca om care a trecut prin multe tipuri de pierderi și a învățat să meargă mai departe. Azi știu ce greșeli am făcut și ce am făcut bine. Azi știu.
Te invit să afli mai multe detalii despre program și să împărtășești celor ce ar putea avea nevoie.
https://www.lacramioaraocunschi.ro/index.php/coaching-pentru-pierdere
