What (Do) You Value?

      Niciun comentariu la What (Do) You Value?

Nu-mi trebe, mi-a răspuns prompt şi senin nepoţica de la Bistriţa, atunci când am întrebat-o dacă vrea ceva. Răspunsul ei mi-a oprit agitaţia mea sudistă şi m-a pus niţel pe gânduri.  Avea vreo cinci–şase ani şi mi-a dat un răspuns atât de clar raportat la nevoile ei. Adică …. nu fiţe cu “vreau” , “nu vreau”, ci “îmi trebuie ” sau “nu îmi trebuie”.  Asta mi-a plăcut mereu la ea: fermitatea. Copiii mereu ştiu ce le trebuie şi mai ales ce nu le trebuie. Dacă i-am asculta mai atent, ne-ar fi mai uşor.

Oare când a fost ultima oară când te-ai conectat la tine? Când te-ai gândit la ce îţi trebuie? Şi mai ales … la ce nu îţi trebuie? Când ți-ai privit nevoile şi ai reflectat la valorile tale personale? Te-ai întrebat vreodată care este relaţia între valori şi nevoi?

Te invit cu drag la Workshopul What (do) you value, o incursiune în care să reflectezi la valoarea ta şi la valorile tale. Să reflectezi la cum te definesc.

Este important pentru calitatea vieţii noastre să găsim răgazul de a sta de vorbi cu noi înşine/ însene şi să ne ascultăm, să avem un parteneriat chiar cu noi. Participarea la acest workshop îți poate îmbunătăți calitatea relațiilor pe care le ai cu…tine însăţi/ însuţi şi cu cei din jur pentru că vei afla:
– De ce uneori ştim exact care este răspunsul pe care vrem să îl dăm, iar alteori ezităm.
– Care sunt valorile noastre? Sunt ale noastre sau sunt moştenite?
– Ce poate bloca comunicarea?
– Care este legătura între valori şi nevoi?

Răspunde-ţi sincer: Oare când a fost ultima oară când te-ai conectat la tine?

Durata workshopului: 2- 2,5 ore

Pentru că pun pret pe calitate, workshopul este interactiv, destinat unui grup de 10-15 participanți şi este între 50 – 80 lei.  Fiecare participant va hotărâ care este suma cu care contribuie la final, în funcție de importanţa pe care simte că i-a adus-o workshopul. Dacă pragul minim este o barieră, te rog să îmi scrii.

Te aştept cu drag la o cană de ceai şi o plăcintă, într-un cerc de încredere, într-o locaţie centrală.
Te invit să te înscrii aici  https://goo.gl/forms/l63z1f8JGC0nvIXs1

După înscriere, îți voi trimite pe email adresa exactă unde se va desfăsura workshopul.

Participarea este gratuită pentru membrii Grupului de studiu al Comunicării Nonviolente.

Despre mine :
Ca facilitator al workshopului, aş vrea să ştii că lucrez în Comunicare de 20 de ani. Din 2007 sunt si formator/ trainer şi am livrat sesiuni de Relaţionare în vânzări şi afaceri, sesiuni de Comunicare eficientă, precum şi stagii de Psihopedagogie, dar si zeci de sesiuni de educaţie nonformală şi am iniţiat şi o caravană de Educaţie Ecologică.
În 2016 am descoperit Comunicarea Nonviolentă (CNV), iar în următorii ani îmi doresc să devin Trainer Certificat Internaţional în Comunicarea Nonviolentă.

Scopul meu este să contribuim împreună la crearea unei comunităţi mai bune, o comunitate care să cunoască şi să practice CNV.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *