Empatie și recunoștință pentru femeia văduvă

Îmi doresc să fiu văzută și auzită, să nu mai fiu invizibilă și ignorată ca femeie văduvă. Eu nu am știut că există o astfel de zi. De aceea mi se pare că ar trebui mai mult promovata. Tocmai pentru a conștientiza și cei din jur că existăm, că avem nevoi, că suntem niște luptătoare. ” – văduvă tânără din România

În România, ne dorim să scoatem din umbră și să punem reflectorul pe femeia văduvă pentru a marca Ziua Internatională a Femeii văduve printr-un eveniment de conectare și celebrare a puterii femeii văduve, cu momente de socializare, recunoștință și meditație ghidată. Evenimentul intitulat “Empatie și recunoștință pentru femeia văduvă” va avea loc sâmbătă, 19 iunie, de la 11.00 la 13.00 la o ceainărie din centrul Bucureștiului, iar participarea este gratuită pentru persoanele văduve.

Nu trebuie să aduci nimic, decât pe tine. Doar dacă vrei, poți să aduci ceva cu ce dorești tu să onorezi spațiul pe care îl vom crea împreună: biscuiți, fursecuri, prăjiturici, sărățele/ ronțăieli, nuci, alune, semințe, fructe, flori. Adu doar ceva simbolic, nu te osteni să vii cu cantități uriațe. Poți veni și fără nimic. Vino așa cum ești, cu dorurile și speranțele tale. Datorită condițiilor pandemiei, locurile sunt limitate, astfel sunt disponibile doar 15 locuri. Te rugăm să te înscrii în formular, iar după înscriere, vei primi automat un email cu numele și adresa ceainăriei din centrul Bucureștiului:
https://forms.gle/TrtycGj1mdstN7Sv7

Încurajează o persoană văduvă să se alăture evenimentului gratuit!
Vom crea un spațiu de siguranță emoțională unde ea va găsi un spațiu de împărtășie a dorului și va întâlni persoane care trec prin aceleași doruri și care îi vor oferi empatie și suport. Te rugăm să distribui acest eveniment către persoane văduve pe care le cunoști. La eveniment pot participa și bărbații văduvi.
Te invităm să urmărești evenimentul și pe Facebook https://www.facebook.com/events/4677982045552260

Evenimentul va fi facilitat de Lăcrămioara Ocunschi, grief coach și voluntar al asociației Există viață după doliu, și are loc cu sprijinul Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București

======================
Despre Ziua Internațională a văduvelor
Ziua Internațională a văduvelor este marcată pe 23 iunie și este o zi de conștientizare în întreaga lume pentru a discuta greutățile cu care se confruntă văduvele atunci când soții lor mor. Această zi a fost declarată de Organizația Națiunilor Unite, iar tema pentru Ziua Internațională a Văduvelor 2021 este „Femeile invizibile, probleme invizibile”. Organizația Națiunilor Unite recunoaște că văduvele sunt invizibile pentru factorii de decizie politică atunci când elaborează politici naționale, politici ce se concentrează asupra cetățenilor obișnuiți, a muncitorilor, a tinerilor fără loc de muncă și a altor segmente ale societății care suferă, însă văduvele nu sunt luate în considerare în cadrul reuniunilor de elaborare a politicilor. Peste 258 de milioane de persoane sunt ignorate de factorii de decizie politică doar pentru că sunt văduve. 

Actualizare 20 iunie 2021:
Evenimentul a avut loc într-o atmosferă caldă. Vă invităm să vedeți câteva instantanee
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=planurideviitor.ro&set=a.3993105377405302

Îmi aduce împlinire și sens să pot contribui la susținerea persoanelor care trec prin procesul de doliu.
Prin sesiuni de coaching de 1:1 sau coaching de grup, fac acest lucru cu succes și progres pentru clienți care au avut diferite pierderi. Te invit să afli mai multe despre Coachingul pentru Managementul pierderii și cum pot să te susțin pe tine sau o persoană dragă.
De asemenea, te poți înscrie la o sesiune gratuită de coaching pentru a îți aduce claritate cum pot să te susțin” Lăcrămioara Ocunschi

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *