Nevoia de adevăr

      Niciun comentariu la Nevoia de adevăr

  Lăcră, spune-mi tu! Pentru că tu nu minţi! mi-a cerut cineva, într-o seară, să răspund EU la o întrebare.

... adevărul este ca un răsărit pe soare pe care e bine să îl primeşti cu braţele deschise

… adevărul este ca un răsărit pe soare pe care e bine să îl primeşti cu braţele deschise

De nişte ani buni, mi-am propus să nu mint. Indiferent de situaţie. Oricât de greu sau incomod mi-a fost. Pentru că nu vreau să pierd încrederea celor din jur. E atât de fragilă şi atât de greu de recuperat. Uneori chiar imposibil. Povestea asta a început demult din preocuparea mea de a fi un părinte bun. Şi m-au frământat multe aspecte. Încrederea pe care nu vreau să o pierd niciodată este, în primul rând, cea a copilului meu. Propunându-mi să nu îmi mint copilul, am extins ca un mod de viaţă.  Şi am constatat că mi-e chiar mai uşor.

În plus, chiar sunt uitucă …. în capul meu mereu am multe idei, vise, planuri care aşteaptă cuminţi să decoleze; multe gânduri, îngrijorări, dar mereu şi speranţe … Multe drumuri, poduri şi zboruri. Intersecţii, sensuri giratorii, semafoare şi sensuri unice. Ah, da ! Mai sunt şi treceri de pietoni.

Într-o zi, un om a pornit în căutarea adevărului. A răscolit toată lumea, a renunțat la toate posesiunile, la familie, la casă, numai și numai să găsească adevărul.
După mulți ani de preumblări, a ajuns în India, unde a auzit povestindu-se despre un munte îndepărtat. În vârful lui, după cum îi spuseseră oamenii, avea să afle locul în care sălășluiește adevărul.
A căutat el ce-a căutat locul cu pricina până când l-a găsit. Timp de mai multe zile s-a tot cățărat, până când, într-un târziu, a dat de gura unei peșteri. A strigat înăuntru și, o clipă mai târziu, i-a răspuns glasul unei bătrâne.
– Ce dorești?
– Caut adevărul.
– Ei bine, l-ai găsit.
Omul intră în peșteră, iar la capătul ei dădu peste cea mai grotească creatură pe care o zărise vreodată. Stătea ghemuită lângă foc, cu ochii bulbucați, unul mai mare și unul mai mic. Avea fața plină de umflături, dinții rari îi ieșeau din gură, iar părul lung și încâlcit îi atârna în șuvițe.
Tu? spuse omul. Tu ești adevărul?
Bătrâna încuviință.
Deși era șocat de această apariție, omul rămase alături de femeie. Descoperi că, într-adevăr, ea era ceea ce căutase, adică Adevărul. A trăit acolo, retras, mulți ani, deprinzând rostul lucrurilor. Într-un târziu, se hotărî să plece. O întrebă, așadar, pe bătrână, cu ce o putea răsplăti pentru toate câte făcuse pentru el.
Un singur lucru îți cer, spuse ea. Când vei fi printre oameni și le vei vorbi despre mine, spune-le că sunt tânără și frumoasă!

Este o poveste originară din India, iar pentru mine este o poveste atât de frumoasă! Cred că atunci când te uiţi cu sufletul la ceva sau cineva, atunci vei găsi că este frumos. Iar dacă în sufletul tău adevărul este o valoare care este în top, ei bine, atunci adevărul o să fie frumos şi tânăr.

Şi mai cred că adevărul este ca un răsărit de soare pe care e bine să îl primeşti cu braţele deschise.

Tu spui, liniştit, „adevăr”
Ei se uită la tine şi tac, 
fără să priceapă ce vrei, 
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: „Cât costă?”
Tu le arăţi mâinile goale, 
dar ei nu mai pricep gestul demult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: „speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: „Cât costă?”
Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.
Octavian Paler: “Poeme – Perplexitate”

Cât de frumos sună glasul oamenilor când spun ceva adevărat, când smulg ceva din ei și-l întind altora ca pe-o ofrandă: “Ţine, ia, acesta e sufletul meu!”
― Ileana Vulpescu, Arta conversației

Conform unei legende din secolul 19, Adevărul și Minciuna se întâlnesc într-o zi. Minciuna îi spune Adevărului: “Astăzi este o zi minunată!”, Adevărul se uită pe cer și constată că ziua chiar era minunată. Ei petrec ceva timp împreună, ca mai apoi să ajungă la o fântână. Minciuna îi spune adevărului: “Apa este foarte bună, hai să facem o baie împreună”. Adevărul, din nou suspect, verifică apa și descoperă întradevăr că aceasta este foarte bună. Se dezbracă amândoi și încep să facă baie.
Deodată, Minciuna iese afară din apă, se îmbracă cu hainele Adevărului și fuge. Furios, Adevărul iese afară din fântână și merge să caute Minciuna pentru a-și recupera hainele. Lumea, văzând Adevărul gol-goluț, își mută privirea cu ură și dispreț. După un timp, bietul Adevăr se întoarce în fântână și dispare pe vecie, ascunzându-și rușinea.
De atunci, Minciuna face încojurul lumii, îmbrăcat ca Adevărul, satisfăcând nevoia societății, pentru că, Lumea, în orice caz, nu are nicio dorință să vadă Adevărul gol-goluț.

o poveste culeasă de la Larissa Özcan

Pictură faimoasă: “Adevărul ieșind din fântână” de către Jean-Léon Gérôme, 1896.

 

 

 

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *